„Născut în anul 1908, în comuna Săpânța din județul Maramureș, într-o familie obișnuită cu prelucrarea artistică a lemnului. Pătraș a fost atras încă din tinerețe de sculptura în lemn, de pictură și de poezie făurite după canoanele creației populare. A început să sculpteze cruci din stejar de la vârsta de 14 ani. În anul 1935, Stan Ioan Pătraș, pe atunci un anonim sculptor în lemn, a început să așeze pe cruci și niște înscrisuri sub forma unor scurte poeme compuse la persoana întâi: epitafuri ironice, naive, de multe ori cu greșeli gramaticale și foarte apropiate de graiul arhaic. La început, sculpta în jur de 10 cruci pe an, materialul folosit fiind lemnul de stejar. În anul 1936, el și-a perfecționat stilul. Crucile au devenit mai înguste și au apărut figurile sculptate în relief, în culori vii.” (sursa: Pop Dumitru Tincu, ucenicul meşterului, 2016)
Ioan Stan Pătraş cioplea porţi, stâlpi de pridvor (şatră), furci, cumpene, căpriori, şindrilă (draniţă), dar mai ales „lemne de căpătâi, tăvălugite de soarele, de vântul şi de ploile nordului” (Pop S., 1972, p. 6) , aşa era numită crucea cioplită în lemn de stejar cu texte care spuneau multe despre viaţa celui plecat la cele veşnice. Practica epitafurilor pe crucile de lemn nu era o noutate pentru Maramureş ci modul în care Pătraş a reuşit să ridice la rang de artă combinaţia între texte şi imagine.
Scriitor şi doctor în istorie, Nicoară Mihali a publicat în anul 2013 în revista „Familia Română” un articol intitulat „Săpânţa – plăcerea textului” în care face o scurtă biografie a lui Stan Ioan Pătraş. „ Meşterul Stan Ioan Pătrş rămâne orfan, tatăl său murind în Primul Război Mondial. Ca să se întreţină şi să-i ajute şi pe fraţii săi, încă de la 16 ani, începe să facă cruci în vechiul cimitir de pe dealul Săpânţei, din anul 1935. Satul era minat şi, pentru a intra în sat, oamenii au trimis în faţa lor turmele de oi, asfel încât, multe dintre ele au fost sacrificate pentru salvarea vieţilor omeneşti. Stan Ioan Pătraş a fost martor la această suferinţă ce l-a afectat profund şi, de aceea, în primii ani, pe fiecare cruce, a desenat şi câte o oaie, indiferent dacă cel înmormântat era sau nu crescător de oi. Prin risipirea oilor pe cruci, meşterul a reuşit să le îngroape pe toate.” (Mihali N. 2013, p.31). Aşa a devenit Stan Ioan Pătraş un meşter al morţii. Animalele jerfite i-au ajutat pe săpânţeni să se ferească de moarte în timpul şi după terminarea războiului.
Stan Ioan Pătraş a fost un ambasador şi un promotor al Maramureşului prin ceea ce a creat, prin crucile unice care au fost fotografiate şi duse mai departe. Prin creaţia sa el a stârnit curiozitatea străinilor făcându-i să rătăcească prin Maramureş în căutarea Săpânţei.
El a avut mai mulţi ucenici, dar unul singur a fost ales de familia lui Stan Ioan Pătraş, după moartea acestuia, să rămână în casa lui şi să îi continue munca şi arta, Dumitru Pop.
Casa memorială a fost vândută Muzeului Satului Maramureşean din Sighetu Marmaţiei în anul 1980 după moartea soţiei lui Stan Ioan Pătraş.
Din 1977 Dumitru Pop are grijă ca ceea ce a lăsat Pătraş să nu se piardă continuând să cioplească cruci şi să redea poveştile de viaţă a celor plecaţi în lumea celor fără griji.
